Noul program pentru instalarea de panouri fotovoltaice cu bani prin PNRR
  • Acasă
  • Blog
  • Noul program pentru instalarea de panouri fotovoltaice cu bani prin PNRR
04ian.

Adrian Câciu, Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a anunţat miercuri că, în urma introducerii capitolului REPowerEU în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), aproximativ 60.000 de gospodării din România vor putea beneficia de fonduri pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi pentru baterii de stocare, dar şi pentru creşterea eficienţei energetice a caselor.
sursa: News.ro

 

Noul program pentru panouri fotovoltaice va fi derulat in acelasi timp cu programul Casa Verde Fotovoltaice vizează asigurarea consumului propriu, neadresându-se celor care vor să devină prosumatori.

 

60.000 de gospodării din România vor putea beneficia de fonduri pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi pentru baterii de stocare, dar şi pentru creşterea eficienţei energetice a caselor.

 

”Dincolo de depunerea cererii de plată numărul 3, noi avem un nou PNRR. Este bine să spunem lucrul acesta, pentru că prin noul PNRR pe care l-am negociat cu Comisia Europeană şi acesta a fost aprobat de Comisie, am introdus capitolul REPowerEU, unde avem o nouă finanţare de 1,4 miliarde de euro, care va intra în implementare din acest an, din 2024 şi acolo cea mai importantă alocare este pentru oameni, pentru cetăţeni, pentru gospodăriile populaţiei, unde avem 1,2 miliarde de euro pentru ceea ce înseamnă panouri fotovoltaice şi baterii, vouchere pentru acest tip de investiţii şi, pe de altă parte, pentru eficienţa energetică a gospodăriilor individuale, a caselor”, a declarat Adrian Câciu, la Digi 24.

 

”Pe partea de REPowerEU, pe partea de investiţie privind panourile fotovoltaice şi elementele de stocare, bateriile, aceste investiţii merg mână în mână, deci practic nu se acordă doar pentru panouri, se acordă pentru persoanele care trebuie să-şi asigure suficienţa energetică, atenţie, nu este un program pentru prosumatori. Deci cei care vor beneficia de aceste vouchere vor avea îndeajunsă energie pentru autoconsum, nu pentru a fi producători de energie, valoarea unui voucher pentru panourile fotovoltaice este până la 25.000 de lei şi spun până la 25.000 de lei pentru că depinde de fiecare gospodărie, este echivalentul a 5 kilowaţi pentru gospodărie, undeva poate e nevoie doar de 3, undeva de 4, însoţiţi aceşti 25.000 de lei pentru panouri de încă 25.000 de lei pentru capacitatea de stocare, pentru baterii, deci 50.000 de lei pe gospodărie vin pe acest tip de investiţie”, a spus Adrian Câciu.

 

El a arătat că a doua componentă a programului, care are în vedere creşterea eficienţei energetice a caselor, se numeşte ”Casa eficientă energetic” şi prevede alocarea unor vouchere de maximum 76.500 de lei pentru anveloparea caselor.

 

 

Adrian Câciu sustine ca ţinta acestor două programe este mediul rural si sa ajunga intr-adevar acolo unde este nevoie de ele.

 

 

Ministrul ne-a dat de inteles ca procedura va fi una cat se poate de simpla, ”încât cetăţeanul nu va depune decât o simplă cerere”, de birocraţia şi elementele de decont urmând a se ocupa Consiliul Judeţean pentru mediul rural sau primăriile în cazul locuinţelor din mediul urban.

 

 

”În ianuarie lansăm actul normativ bază, temeiul legal, eu vreau să cred că la final de februarie începe implementarea programului. Obiectivul nostru este ca 60% din program să fie deja finalizat până la 31 decembrie 2024”, a adăugat Adrian Câciu.

Comments (8)

  1. Ruscea Vasile Cristian

    6 ianuarie 2024 at 6:13

    Bună ziua, vreau sa fiu ținut la curent de acest program

    1. Buna ziua, urmariti blog-ul nostru respectiv paginile de Social Media “TAW Energy”. In momentul in care se vor publica noi informatii cu privire la program vom anunta acolo. Multumim pentru interes!

  2. Prin programul de eficientizare se va putea înlocui numai tâmplăria veche cu una de termopan, la casă cu ziduri f.groase(50cm) de cărămidă, care nu necesită anvelopare ?!

  3. Bla-bla-bla.Nu se pricep sa gestioneze si sa deruleze un program pana la capat.Papagali.

    1. Vom vedea ce sa va intampla. Noi incercam sa onoram fiecare montaj al clientilor si sa ne tinem de cuvant.

  4. Ce acte trebuie pt programul repawer

    1. Buna ziua, momentan nu se cunosc mai multe detalii. De indata ce se va publica un ghid si mai multe informatii cu privire la inscriere, acte, etc. va vom anunta!

  5. Bună ziua!
    Ceva nou cu programul acesta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Coș de cumpărături

Nu ai niciun produs în coș.

X