Brasovul testează soluţii de mobilier urban inteligent.
Săptămâna trecută a început montarea primelor 6 bănci cu panouri fotovoltaice, sistem contactless de încărcare a telefoanelor, internet wireless, senzori de temperatură și de poluare.
Primăria Brașov este dedicată în continuare implementării proiectelor inovatoare, având ca obiectiv transformarea Brașovului în capitala verde a României. Aceste proiecte vizează soluții prietenoase cu mediul înconjurător, acoperind domenii precum transportul ecologic, energia verde și mobilierul urban.
Unul dintre proiectele propuse de municipalitate este testarea eficienței băncilor inteligente, care vor fi echipate cu panouri fotovoltaice în locul șezutului. Aceste bănci inteligente vor oferi utilizatorilor încărcătoare USB și contactless pentru telefoane, acces la internet wireless, senzori de temperatură și de poluare, precum și iluminat inteligent. Prin această inițiativă, Primăria Brașov își propune să integreze tehnologia verde în confortul și utilitatea mobilierului urban, aducând beneficii comunității.
Primarul Brasovui, Allen Coliban a declarat: ,,Brașovul este orașul din România cu cea mai accelerată tranziție către un oraș verde, cu investiții majore, cum ar fi transportul în comun electric, amenajarea de piste de biciclete sau soluții ecologice de producere a energiei pentru consumul public. De astăzi venim și cu o soluție de mobilier urban care produce energie prin intermediul panourilor fotovoltaice. Este vorba de 6 bănci smart, care produc energie electrică prin intermediul panourilor fotovoltaice montate în acestea, iar energia produsă va putea fi utilizată pentru încărcarea device-urilor mobile – contactless sau cu USB, pentru iluminat și pentru funcționarea senzorilor de măsurare a calității aerului. Sperăm să fie un proiect de succes , astfel încât să îl extindem și în alte zone circulate ale orașului.”
Băncile sunt dotate cu: panouri fotovoltaice, 2 sloturi USB de încărcare, încărcător inductive, iluminat inteligent, conexiune la internet WiFi, senzor calitatea aerului PM 2,5 și pot transmite mesaje audio preînregistrate. De asemenea, au un sistem de localizare pe hartă, care permite orientarea turiștilor.
Valoarea fiecărei bănci montate pe amplasament este de 31.000 lei fără TVA.
sursa: Primăria Municipiului Braşov
Te invit să ne urmăreşti pentru a afla mai multe despre noutăţi din domeniul energiei regenerabile!