Categorie: Uncategorized
  • Acasă
  • Categorie: Uncategorized

Noutăţi pentru Programul Casa Verde

Mircea Fechet, Ministrul Mediului a spus în cadrul unor interviuri Digi24.ro, că prin programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, în România au fost instalate panouri pe casele cetățenilor care produc mai multă energie decât un reactor de la centrala nucleară Cernavodă.  „Astfel de măsuri schimbă mixul energetic din România și o să fim o țară cu energie din ce în ce mai verde”, a declarat Fechet. 

 

„Dacă discutăm de domeniul energiei, vă dau un exemplu, numai în acest an prin programul Casa Verde Fotovoltaice, am reușit să finanțăm panouri în valoare de 1,75 miliarde de lei, o sumă care nu a existat vreodată în istoria administrației Fondului pentru Mediu, ceea ce va presupune o putere instalată de aproape 1 GW. Ca să facem o comparație, trebui să știm că un reactor de centrala nucleară Cernavodă are mai puțin decât am reușit noi să punem pe casele românilor într-un singur Citește mai multe

Anunț important – Programul Casa Verde 2023

Astăzi compania noastră TAW Energy a primit contractul semnat din partea AFM.

 

De asemenea, vă informăm că, în termen de 5 zile lucrătoare (31.07.23-07.08.23), instalatorii trebuie să transmită, cu adresă de înaintare, către AFM dovada constituirii garanţiei în original. În cazul neprezentării acesteia, contractul de participare devine nul.

 

După verificarea documentelor transmise privind constituirea garanției, AFM, conform art.14 alin. (10), va publica pe pagina proprie de internet Lista instalatorilor care au încheiat contracte de participare cu AFM şi care au prezentat garanţia conform prevederilor art. 15 din Ghidul de Finanțare.

 

Lista cu instalatori va fi publicată în perioada 7-14 august.

 

Vă îndemnăm să alegeți TAW Energy ca firmă instalatoare pentru a beneficia de avantajele pe care le oferim.

 

 … Citește mai multe

Casa Verde Fotovoltaice 2023. Când vor fi instalate primele panouri fotovoltaice?

Conform informațiilor pe surse, lista finală ar urma să fie publicată undeva în jurul datei de 1 august, pentru că încă mai sunt instalatori care mai au de semnat contractele și de depus garanțiile.

 

Instalatorii care nu au fost validați pentru a participa în programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 au depus contestații, iar soluționarea acestora încă se așteaptă.

 

 

Casa Verde Fotovoltaice 2023. Când vor fi instalate primele panouri, ce trebuie să ştie cei aproape 90.000 de beneficiari.

După ce lista cu instalatorii va fi publicată, beneficiarii vor putea să-și aleagă instalatorul potrivit direct din aplicația informatică a AFM. Dosarul va fi verificat, validat, urmând să înceapă instalarea propriu-zisă.

 

Întârzierea publicării listei de instalatori mai poate avea încă o cauză, și anume scurgerea de informații petrecută acum aproximativ două săptămâni. Se pare că unele firme au contactat deja beneficiari ai programului, deși lista nu era publicată, … Citește mai multe

Coș de cumpărături

Nu ai niciun produs în coș.

X