Cum şi de ce limitează România prosumatorii în plină criză energetică?
România: Țara unui mix energetic variat
Privind harta energetică a Europei, România se remarcă prin diversitatea surselor sale de energie. Hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, cărbuni, energie solară și eoliană – toate contribuie la un mix energetic complex și cu adevărat promițător.
Acest avantaj geografic ar trebui să faciliteze tranziția României către o producție de energie electrică mai puțin poluantă și mai flexibilă în fața fluctuațiilor de consum.
Cu toate acestea, în ciuda acestui potențial, România se confruntă cu dificultăți majore în a-și acoperi cererea internă de energie electrică.
Potrivit datelor Transelectrica, operatorul național de transport al energiei electrice, producția internă de energie nu reușește să acopere constant consumul intern, determinând necesitatea importurilor de energie electrică din piețele externe.
În iulie 2024, consumul național instantaneu de energie a variat între 6.000 și 8.000 MW, cu o medie de 6.600 MW, în timp ce producția internă a scăzut sub 6.000 MW în medie.
Creșterea consumului, scăderea producției
Într-o perioadă de caniculă extremă, consumul de energie electrică a crescut destul de mult, iar România a fost nevoită să recurgă la importuri pentru a-și acoperi necesarul.
Chiar dacă producția din panourile fotovoltaice a crescut cu 47%, aceasta reprezintă doar 5% din totalul producției de energie electrică în 2024.
În acest context, este ironic că, în timp ce ministrul Energiei, Sebastian Burduja, caută soluții pentru a crește producția de energie, Parlamentul României adoptă măsuri care ar putea reduce cantitatea de energie electrică regenerabilă produsă de prosumatori – cei care dețin panouri fotovoltaice pe acoperișurile caselor lor.
Prosumatorii: De la încurajare la descurajare
Programul „Casa Verde Fotovoltaice” lansat în 2019 a fost un succes notabil, permițând persoanelor fizice să devină producători de energie electrică.
În cinci ani, numărul prosumatorilor a crescut de la 70 la peste 121.000, cu o putere instalată totală de 1.618 MW – mai mult decât puterea combinată a celor două reactoare nucleare de la Cernavodă.
Totuși, un amendament recent adoptat de Parlament obligă prosumatorii să instaleze baterii pentru stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice până la 31 decembrie 2027, în caz contrar fiind limitați la livrarea a doar 3 kW în rețea.
O astfel de măsură ar genera costuri în plus pentru prosumatori, care ar trebui să investească în invertoare hibride și baterii, în ciuda faptului că legislația actuală nu permite modificarea sistemelor montate prin programul „Casa Verde Fotovoltaice” timp de un an.
Costurile impuse prosumatorilor
Costul unui invertor hibrid pentru un sistem de panouri fotovoltaice de 3 kW – 5 kW variază între 5.000 și 8.000 de lei, iar prețul unei baterii poate oscila între 20.000 și 40.000 de lei pentru o capacitate de 10 kWh.
Mai mult de atat, această obligație nu ține cont de faptul că mulți prosumatori nu au suficient spațiu pentru a instala astfel de baterii.
Investițiile în stocarea energiei
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat planuri ambițioase pentru dezvoltarea capacităților de stocare a energiei, cu obiective de a ajunge la 2.500 MW până la finalul anului 2024 și 5.000 MW până în 2026. Aceste proiecte sunt finanțate parțial prin fonduri PNRR și din Fondul pentru Modernizare.
Viitorul prosumatorilor în România
Președintele Klaus Iohannis a retrimis legea care obligă prosumatorii să instaleze baterii în Parlament, subliniind că „transferarea întregii poveri financiare doar asupra prosumatorului (…) va avea efectul advers, de descurajare a oamenilor de a fi interesați să folosească sau să-și instaleze panouri fotovoltaice”. Este esențial ca viitoarea legislație să fie echitabilă și să nu descurajeze prosumatorii, care joacă un rol crucial în tranziția României către energie regenerabilă.
Acestea fiind spuse, la TAW Energy rămânem în permanență angajați să susținem prosumatorii și să promovăm utilizarea energiei regenerabile și a panourilor fotovoltaice.
Te invităm să ne urmărești pe social media pentru a fi la curent cu ultimele noutăți și soluții inovative din domeniul energiei regenerabile.
Împreună putem construi un viitor mai verde și mai sustenabil!